La solicitarea părinților, elevilor și a instituțiilor de învățământ din municipiul Chișinău, Primăria municipiului Chișinău, prin Direcția Generală Educație, Tineret și Sport, a inițiat Programul Municipal de Remediere destinat pregătirii elevilor din ciclul gimnazial pentru Examenele Naționale de Absolvire – sesiunea 2026. 

Programul este implementat în contextul rezultatelor înregistrate la sesiunea 2025, când 8524 candidați au participat la examene, dintre care 7913 au promovat, iar 611 elevi au obținut note insuficiente.
Pentru a sprijini creșterea ratei de promovare și îmbunătățirea calității rezultatelor, DGETS a inițiat un set complex de măsuri de remediere și monitorizare. 

Ce presupune programul de remediere
Activități cu caracter benevol, organizate de fiecare instituție în baza unui orar propriu.
Sesiuni individualizate, adaptate ritmului de învățare al fiecărui elev.
Un cadru educațional prietenos, creat pentru a sprijini recuperarea lacunelor și dezvoltarea competențelor necesare pentru examene.
Măsuri implementate de DGETS
Elaborarea unui Plan de acțiuni pe discipline, valabil pentru toate instituțiile.
Stabilirea și prezentarea orarului activităților remediale pentru elevii cu dificultăți de învățare.
Realizarea evaluărilor interne și identificarea elevilor din grupul de risc.
Monitorizarea progresului și raportarea lunară către DGETS.
Organizarea vizitelor de monitorizare în instituții și asistarea activităților remediale.
Desfășurarea orelor suplimentare pentru elevii restanțieri, inclusiv în centre special desemnate (ex: Liceul cu Frecvență Redusă nr. 1, Școala de meserii).
Recomandări pentru elevi și părinți
DGETS îi încurajează pe elevi să participe constant la activitățile de sprijin, iar părinții să colaboreze cu instituțiile de învățământ pentru a asigura progresul copiilor și o pregătire eficientă pentru sesiunea 2026. 

Consultarea orarelor de remediere
Orarul complet, structurat pe discipline, poate fi accesat aici:
Informația integrală poate fi accesată pe pagina oficială de Facebook a instituției:
👉 link Facebook
Școală
Gestionarea timpului este o abilitate crucială pentru orice student. Cu abordarea corectă, poți face mai multe în mai puțin timp și poți atinge obiectivele tale academice. Iată zece sfaturi pentru gestionarea eficientă a timpului ca student:
Creează un program Creeaz
Școală
Concurs pentru ocuparea funcției de director adjunct învățământ
Folosim cookie-uri pe site-ul nostru web pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență prin colectarea preferințelor dvs și repetarea vizitelor. Accesând butonul Accept dvs dați acord la utilizarea cookie-urilor. Accesați Setările Cookie-urilor. pentru a afla mai multe despre cookie-urile utilizate pe site.